Meteorologii au prelungit atenţionarea de ploi torenţiale până sâmbătă! Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că peste 20 de judeţe sunt sub avertizare de ploi abundente până sâmbătă la 21.00. 

Concret, atenţionarea Cod galben de ploi torenţiale a fost prelungită şi va fi valabilă în perioada 26 iulie, ora 23.00 – 28 iulie, ora 21.00. În intervalul menţionat,  în Moldova, sudul şi estul Transilvaniei, local în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În plus, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Din păcate, potrivit hărții de mai sus, nici județul Dâmbovița nu va scăpa de furia ploilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here