ANM a anunțat cod galben pentru jumătate din țară, în intervalul 25 iulie, ora 12:30 – 26 iulie, ora 23. 

Fenomene vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă. În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

De asemenea, până la ora 22.00, județele Constanța și Tulcea se află sub cod portocaliu de ploi abundente.  În Dobrogea vor fi intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula local cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat 70…80 l/mp.

Chiar dacă județul Dâmbovița nu se află sub atenționare meteo, nu scapăm pentru moment de furia ploilor. Următoarele zile se anunță cu instabilitate atmosferică, furtuni de scurtă durată și precipitații, ce se vor întinde cel puțin până miercurea viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here