DÂMBOVIȚA: Rezultatele la examenul de Titularizare 2018

0

Mari emoții la afișarea rezultatelor Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice vacante și rezervate din învățământul dâmbovițean, sesiunea iulie 2018. S-au înscris 712 cadre didactice pentru cele 40 de posturi vacante pe perioadă nedeterminată. La examenul din 11 iulie 2018 au participat însă 553 candidați. Cea mai mare atractivitate o reprezintă următoarele discipline/posturi: 93 candidați educatori pentru cele 4 posturi vacante; 114 candidați învățători pentru 13 posturi disponibile; 61 candidați la limba și literatura română pentru un singur post vacant pe perioadă nedeterminată; 50 candidați la educație fizică și sport pentru  o catedră; 46 candidați limba engleză pentru 2  posturi vacante și 13 concurenți la limba franceză pentru 2 posturi titularizabile. La polul opus: 4 catedre vacante de muzică instrumentală și doar un candidat.

“Rezultatele sunt bune pentru Județul Dâmbovița: 82.10% promovați înainte de contestații cu note peste 5 și 48.28% promovați cu note peste 7 (în creștere cu aprox. 10 procente față de anul 2017). Remarcăm și trei note de 10 la matematică, educatoare și muzică.”, a declarat prof. Gabriela Istrate, inspector școlar genera adjunct al IȘJ Dâmbovița. 

În afară de posturile vacante pe perioadă nedeterminată, mai există însă o șansă pentru cei care bat la porțile învățământului – cele 291 posturi vacante pe perioadă determinată (catedre viabile doar pentru 1 an școlar, catedre rezervate).

“În procesul de selecție a personalului didactic, am respectat decizia Ministerului Educației Naționale de a spori exigența și corectitudinea, ceea ce demonstrează o creștere a responsabilității factorilor de decizie în direcția constituirii și formării resursei umane din educație. Alte concluzii pe marginea statisticilor rezultate în urma înscrierii la Concursul național pentru ocuparea posturilor din învățământ: participarea absolvenților din promoția 2018 într-un procent destul de modest: 20% (100 candidați) și o relativă mobilitate profesională, determinată de fluxul dinspre alte profesii către învățământ, ca urmare a parcurgerii studiilor de reconversie.”, mai spune prof. Gabriela Istrate 

Candidații care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte) vor putea participa la repartizarea pe posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate în învățămîntul preuniversitar, în ședințele de repartizare coordonate de Comisia Județeană de organizare și desfășurare a concursului, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here