Un bărbat de 60 de ani din Tărtășești, județul Dâmbovița se află în stare gravă la un spital din Capitală, după ce a fost acroșat de un autoturism în dreptul localității Bâldana. 

Victima se deplasa pe bicicletă atunci când conducătorul autoturismului a venit cu viteză din spate. Acesta a pierdut controlul mașinii, l-a lovit în plin pe biciclist, după care s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului.

Bărbatul care se afla pe bicicletă era inconștient la sosirea medicilor. Un elicopter SMURD a ajuns la fața locului și l-a transportat de urgență la Spitalul Floreasca Din București.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului. Bărbatul care a provocat accidentul are 80 de ani și este din București. El se va alege cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here