Administrația publică locală din Târgoviște continuă să investească în infrastructura educațională din municipiu. Astfel, edilul orașului tocmai a anunțat faptul că un nou proiect ce vizează extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu a fost depus în vederea finanțării din fonduri europene. 

“Investiția cu titlul “ÎMBUNĂTĂŢIREA INFRASTRUCTURII EDUCAŢIONALE PRIN EXTINDEREA, REABILITAREA, MODERNIZAREA, ŞI ECHIPAREA ȘCOLII GIMNAZIALE “TUDOR VLADIMIRESCU” DIN TÂRGOVIŞTE, JUD. DÂMBOVIŢA”, va schimba radical baza materială a unității de învățământ amintite.”, a declarat Cristian Stan. 

În cadrul acestui proiect, corpul principal al clădirii va fi reabilitat integral, sala de sport va fi extinsă și modernizată, se va construi o sală de festivități dar și un corp administrativ. De asemenea, autoritățile vor să amenajeze curtea instituției dar și baza sportivă (asfaltare, amenajarea a două terenuri de baschet, construirea unui teren de minifotbal cu gazon artificial, nocturnă şi tribună, amenajarea unei piste de atletism din tartan.) 


Valoarea proiectului depășește 22.000.000 lei, iar durata realizare este de aproximativ 2 ani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here