Un concept unic în România debutează la București, de 1 iunie, chiar de Ziua Internațională a Copilului! Este vorba despre Atelierul de CHILLuială, care își propune să lanseze pe piața românească o altfel de noțiune în privința petrecerii timpului liber. Îmbinând arta și relaxarea cu dezvoltarea personală, o echipă formată din patru artiști se angajează în cea mai promițătoare confruntare: inteligența artificială vs. emoțiile care ne fac umani.

Astfel, vineri, 1 iunie, începând cu ora 12.00, în sectorul 3 din București, pe strada Panait Cerna nr. 5, sunteți așteptați la un atelier de terapie prin artă. Printre activitățile pe care le pot desfășura toți cei care vor ajunge la inaugurare se enumeră pictura la liber, cursuri de pictură, dezvoltare personală prin teatru în lb. engleză, activități hand-made și multe altele! Organizatorii vor pune accent pe spontaneitatea, naturalețea și sinceritatea participanților, invitându-i pe toți să se deconecteze de orice dispozitiv electronic și “să se reconecteze la sine”.

“Vom forma o comunitate, o familie mare de oameni care înțeleg profunzimea vieții și care vor să aibă experiențe unice, ce țin de suflet. Atelier de CHILLuială este ca o lume nouă în care iubirea, acceptarea și pacea primează. Decorul, muzica ambientală, activitățile și interacțiunile umane, formează o altfel de realitate care te vor ajuta să atingi cele mai profunde stări.”, promite Diana Barbu, managerul general al proiectului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here