BUCUREȘTI: “Suntem parte din povestea ta!”

0

Asociația Activity anunță lansarea oficială a expoziției “Sunt parte din povestea ta!”, programată în data de 16 mai,  de la ora 18.30, la Librăria Luceafărul din București, aflată pe Bd. Unirii, nr 10.  Evenimentul se va organiza sub forma unei biblioteci vii și are scopul de a mări gradul de conștientizare privind importanța integrării persoanelor care suferă de tulburări de dezvoltare și rezultatele pozitive aduse în acest sens de terapia specializată.

De asemenea, vor fi promovate poveștile de viață ale copiilor cu nevoi speciale și care reușesc să se integreze în societate după perioade îndelungate de terapie. Totodată, Asociația Activity își dorește să aducă în atenția publicului problematica persoanelor care suferă de autism sau alte tulburări de dezvoltare și au nevoie suport pentru a se putea integra.

Expoziția este organizată în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București și Compania de Librării București. Aceasta va putea fi vizitată de luni până vineri.  Persoanele
interesate se vor putea înscrie la adresa asociatia.activity@gmail.com sau la numărul de telefon 0770 984 224.

Asociaţia de Intervenţie Terapeutică pentru Copil şi Familie Activity este un ONG înfiinţat în martie 2015 care militează pentru susţinerea copilului şi familiei prin mobilizarea, stimularea, sprijinirea, dezvoltarea unor programe şi a altor forme de învăţământ sau formare profesională adresate atât copiilor tipici şi cu dizabilităţi, cât şi a părinţilor şi a personalului din domeniul îngrijirii, protecţiei şi educaţiei copilului în vederea dezvoltării
unei vieţi armonioase, integrarea copilului în societate şi creşterea gradului său de independenţă.

Asociația Activity vă așteaptă cu mare drag la inedita expoziție! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here